Amintiri Literatura Viata

Un anume fel de mască

În lumea virtuală  unii cu deficit de viaţă sunt asemeni oboselii îndatoririi unei manivele vechi dar care încă îşi mai duc cu o nevoie frenetică până la capăt masca, iar asta însă fără nicio trudă, tentaţia de a-şi vrea un anume chip  sechestrându-i, totul este ca şi în viaţă, destinat să înşele, masca nu este realul, niciun mister aici, totul bine ascuns îndărătul iluzoriului, măştile nu au avut mai niciodată rost la mine, asta despre a avea un rol special cu tot eşafodajul lui, nici măcar atunci când poate a fost să mă sfarm, nici de dragul jocului nu m-aş da fără îndoială şi vină, jocul este pentru mine ceva foarte grav şi serios, nici măcar atunci când a fost despre evanescenţele mele, calc cu crampoane solide perfect aderente la solul ei pentru că nu mai caut să cunosc ceea ce ştiu de dinainte, scriu acum cu o nepăsare încordată despre lumea asta narcotică pentru unii şi care e substanţa vie a unora pentru nişte măşti fertile şi variate care sunt improvizaţii se pare durabile şi care le sporesc taina, masca având darul seducţiei, lume care acum mă doare mai ales în regiunea ochilor, şi-am să zic şi de ce, şi dinspre care a început să bată un vânt de dezolare, şi-aşa mă încearcă un sentiment de părăsire pentru că lumea asta te curăţă de tot ce este pământean.

Te orbeşte lumina persistentă a ceea ce îţi pare, verbul a părea având în lumea asta un regim cu totul privilegiat, pentru că aici lucrurile nu sunt, lucrurile par, lume despre care ştii că i-ai putea smulge masca fără însă a ajunge la chipul ei adevărat, lume în care unora le trebuie o nouă minciună ca ceilalţi să continue să creadă în incredibil, o nouă mască ce nu se termină sau care începe mereu, restanţieră şi perpetuă din care fiinţele mistificării se vor recompune la infinit, din galeria vioaie a măştilor reţinându-le pe acelea al căror material este dulceag şi exclusiv feminin cu aspecte de narcisism cu pantofii alunecând în metafore şi cu sforţări lirice pentru a câştiga în intensitate mai ales prin manieră confesională, sporind numărul adoratorilor, posesiuni nesigure care devin reveniri, apoi reveniri după reveniri, măştilor lor având rutina împrospătării cameleonice, adoratori pentru care cândva toată lumea asta rămasă în urmă va fi uitată ca un guturai de iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *