Traditional

Sanziene si ii

A purta o ie, un fel de poezie populară, mereu recreată şi reîmprospătată, e o legătură intimă, interioară, pe care o ai cu folclorul, faptul folcloric ca artă, act al creaţiei care e învăluit în taină şi mister, nu ştiu dacă înţeleg asta toate evele care îşi trag peste cap poalele vreuneia, că e ziua ei, a iei, şi musai să arătăm la lume cât de bine ne şade cu ea, când e să se lase cu concentrări asupra specificului naţional, azi, de Sânziene, e ziua celei mai bune prietene a mea, una dintre ele, că mai am vreo câteva, o cheamă Elena şi e o învăluită, de-aia care crede în dragostea veşnică, în ciuda erorilor care ar fi trebuit să îi fie trezitoare, dragostea noastră, adică aia pură care leagă deopotrivă bărbaţi şi femei, a început cu ostilităţi, că deh, bine îi şedea să fie olteancă, vorba aia, adică a vorbirii regionale, clişeu poetic popular, ce’o fi, după farmecul locului potrivit, aşadar, după multă ură între mine şi ea, am ajuns să ne legăm cu prietenia pe viaţă, şi dacă nu am văzut-o de nişte ani, că trudeşte prin străinătăţuri, dacă aş întâlni-o acum, ar fi ca şi cum ne-am fi despărţit ieri, ea e dintre oamenii mei, ăia de lângă care n’aş pleca nicicând, odată, de ziua ei, i-am cules cel mai frumos buchet de crini, dintr’ăia portocalii care cresc pe marginea drumului, doar că ea nu ştia, după cum nici eu, era o primaoară când i-am întâlnit în cale, aşa că am cules un snop, l-am legat cu o fundă mare, oranj, şi i-am adus la birou, a fost în extaz, cineva aîntrebat-o de unde are florile alea, ea, în culmea fericirii, i-a zis că de la mine, ălălalt i-a răspuns cum, că astea’s flori de pe marginea şanţului, cresc slobode, a venit la mine cu o falcă în cer şi una în pământ, întrebându-mă, fată, tu de unde mi-ai luat florile alea, i-am răspuns calin că de pe marginea drumului, dar am bătut vreo niscavai ca să adun de’un stog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *