Divertisment

Numele jocului

Mai deunăzi m-am dumerit şi eu de ce vedeam în faţa ochilor numa’ galben, vuvuzele şi beri, da’ nu gratis, prin supemarcheturi, aşa cum tot deunăzi s-a lămurit şi domnul Perfect de ce din unşpe, zece’s de’o culoare iar unul e de-o alta, şi asta pentru că ăla e portaru’, dar e de înţeles, domnul Perfect neavând nicio treabă cu the name of the game, ca’n cântec, mă gândesc uneori la nişte vechimi  ale copilului care am fost şi care acum mi se par ca o pură ficţiune, când tata mă lua cu el pe stadion, ăia alergau pe teren, eu alergam în mine pe loc cu nasul turtit de geam mişcându-mi doar ochii, ăia cu care dădeam roată de mă mir cum nu ameţeam, şi eram insuportabil de cuminte, de se minunau ăia dimprejur, şi mi se părea o veşnicie până se termina meciul, dar mă fascina toată marea aia de oameni pestriţă pe care o simţeam ca pe o agitaţie aiuritoare, adică aşa cred că trebuie să o fi simţit atunci, dacă atunci aş fi ştiut să o spun, asta despre întâlnirea cuvintelor, nu ştiu dacă mă plictiseam, ştiu doar că fiecare întâmplare dintr-asta mi se părea absolut fascinantă, am fost mulţi ani mai târziu, când tata nu mai era demult, pe acelaşi stadion, unde fotbalul e stăpânitorul lumii multora, trăiam o bucurie fără de nicio legătură cu tot ce se petrecea în jur,regăsind o amintire pierdută de atâta timp, ăia din jur, câtă frunză, câtă iarbă de primăvară, azvârlind, vorbe care îndeamnă, cu cele mai colţuroase cuvinte pe care le auzisem vreodată, într-un loc întins, ăla care era terenul, o atitudine activă de dragoste pentru jucători de un umor aprig, de’ăla rău, caracteristică tribunei clocotitoare, limba asta fiind de’o noutate pentru mine, luându-mă cu groază sub violenta ei dezlănţuire, încercam să înţeleg vraja acestui joc cu puteri de zeu, şi dacă la literatură şi la fotbal se pricepe toată lumea, pentru mine fotbalul a fost atunci ceva care nu ar mai fi rezistat unei noi lecturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *