Literatura Povesti

Maiestatea sa, regele

Să lămurim un lucru din capul locului, legat de maiestatea sa regele, adică de cititor, ş’anume că nu lectura e dificilă, ci înţelegerea unui text, asta despre simultaneităţi, luaţi cuvântul şi prizaţi-l, altfel veţi fi în pierdere şi voi, şi ăla de scrie, şi dacă Buffon, îl ştiţi voi, spunea că stilul e omul, eu cred că şi legat de lectură, lectura asta care parează multe singurătăţi, se poate spune acelaşi lucru, fiecare cu ficţiunea pe care o lasă să năvălească asupra realităţii lui, asta despre literatură, nu zic de ăia pentru care chemarea literaturii este una timidă, de obicei sfârşeşte prin a fi una zadarnică, cuvântul e ăla care aplatizează relieful gândurilor, casa fiinţei fiecăruia, cuvinte în care simţi apoi că nu mai eşti acelaşi, că nu vei mai fi niciodată şi că mai bine le-ai fi tăcut, cuvintele mele au fost mereu într-o panică, aia a lucidităţii, aşa cred eu despre mine când mi le recitesc, mereu eu şi cu ele însă având ce să ne spunem.

E  foarte greu să scrii despre tine pe axa timpului pentru că adesea îţi pare că te cunoşti, dar nu e aşa, cel mai puţin îţi priveşti propriul chip, dacă vorbesc precum scriu, a întrebat cândva cineva pe altcineva care făcuse din mine o îndeletnicire, altcinevaul păstrând secretul şi zicând că da, am o foarte mare uşurinţă de a mă adapta la viaţa diferitelor cuvinte ale altora, dacă trăiesc aşa cum scriu m-a întrebat odată cineva, unul dintre regii ăştia de care zic, adică cititorul, care cititor câteodată m-a citit cu frica de a nu înţelege ceea ce scriu, aşadar să’i fie ruşine că nu şi-a luat rolul în serios, pentru că având ceva mai multă atenţie s’ar fi potrivit rostului, da’ deh, dacă el citea cangureşte, adică pe săritelea, eu ce vină am în afara celei de a fi un loc de cuvinte, că asta sunt, fără indicaţii de lectură, că mi’e să nu manipulez lectoru’, aşadar mi-a trecut prin minte excomunicarea unora dintre regii ăştia care înainte de toate ar trebui să ştie că există o ştiinţă a lecturii şi că eu de multe ori, legat de cuvintele mele, traduc dintr-o limbă, aia a amintirilor, în cea în care scriu, asta când textele mele poartă urme ale lor, că eu’s de’aia cu nonficţiunea, aşadar nici pomeneală de vreun cod în care să fiu citită, singura chestie care i-ar putea fi cititorului, viitorimii majestăţii sale, frână şi nu vervă, e că eu nu’s lapidară şi strânsă ci laxă şi densă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *