Viata

Lemnul şi spaţiile mici

Cuvinte potrivite, un cerc de cuvinte, unul restrâns, întrebuinţate precis, credincioşi mai mult sau mai puţin, prin convingere, agnostici mai mult sau mai puţin, prin dispoziţii temperamentale, liber cugetători cu deliberări de contradictoriu, atitudini contrarii şi mult dispreţ, trufie faţă de dumnezeul multora, una împinsă până la nepăsare, setea de divin a unora, lipsa unei mărturii sigure a existenţei acestui divin, într-o lume rezumată în incertitudine şi a goanei după certitudini, ceea ce nu cunoşti nu înseamnă că nu există, orice inexistenţă, în clipa în care vorbeşti de ea, devine existenţă, dumnezeul multora transformat în material anectodic, ochiul lui Dumnezeu oriunde, deşi câteodată ni se mai pare că şi-a luat vacanţă de la om, cel pe care, dacă vrei să îl găseşti, e nevoie să îl cauţi necontenit, eu cred că Dumnezeu ştie că mizeria, opulenţa, atrocele, monstruosul, nu va putea distruge fondul de umanitate existent, eu cred că mintea şi simţurile noastre ne folosesc, dar nu ne revelează un adevăr, ca lucru în sine, ăla la care participăm, transpersonal, adică, mie îmi place orizontalul, precum şi strâmtul, asta ca suflet al contemplatorului care sunt, în ceva mare mă simt captivă, rătăcită, asta despre util şi adevărat, eu cred că Dumnezeul preferă lemnul, lemnul şi spaţiile mici şi că noi avem o spaimă viscerală de neant şi o imagine despre culoarea eternităţii, azurul, atunci când suntem răstigniţi pe ceruri întunecate, înainte de a fi zei în embrion, nepregătiţi să ne naştem, cam aşa am începe într-un vis, conştienţi de ceea ce am fost, neştiind ceea ce am devenit, neştiind încă, suntem goi şi ne umplem de stele, trăim tăceri după care ni se pare că auzim vocea limpede a lui Dumnezeu, totul începe aşa, ca într-un vis, viaţa este un vis, imaginea divinităţii nu cred că e cu putinţă de cunoscut prin nişte categorii afirmative, Dumnezeu înfipt în trunchiul unui lemn, lemnul, fiul focului, lemn din care cioplim şi leagăn şi sicriu, eu cred că Dumnezeu preferă lemnul şi că omul se va mântui prin cunoaştere, asta despre catedrala aia care pare să culce umbra lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *