Amintiri Dragoste Literatura

Cu atât mai bine

Gesturile ei, aceste gesturi care nu pot fi stăpânite, cu atât mai bine, păstrează acele detalii de mişcare, detalii precise, gesturile ei, unele într-o splendidă gratuitate, se leagă de o realitate, a ei, cea a cărei unice nostalgii îngăduite era a timpului încheiat al unor lucruri, şi atunci îşi trăgea sufletul, atât cât să îşi şteargă tălpile de urmele dorurilor de care încerca să se ferească în necontenire  şi pe care le îngropa iar în gânduri ca să se ducă înspre cele pentru care nu avea nevoie de puterea de himeră, apoi se ridica, îşi netezea cutele rochiei, îşi rotunjea durerile pe care le avea, îşi desprijinea fantezia de pe memoria realităţii, îşi lega baretele sandalelor, îşi împăca extremele sufleteşti, îşi îndepărta lumea ficţiunilor, cea care îi apropiase latenţele fertile şi adormite ale realităţii, transformându-i-le într-o fascinantă utopie din care îşi împletise aţe pentru tot ceea ce era viu în ea, dar părăsit, şi pe care avea să şi-l coase felurit pe tivul fiecărei clipe în care tot ceea ce ar fi trăit era lipsit de echivoc şi nemistificat, rar, şi cu atât mai bine, i se va mai întâmpla să îmbrace o dramă, şi asta cu sfială, una peste alta, Eros este un zeu bun, chiar dacă se întâmplă la răstimpuri mari şi chiar dacă dragostea schimbă uneori cu ea cuvinte descusute în lumea de aparenţe pe care e înfăşurată, în care stă încălţată cu pantofii reveriei, o astfel de dragoste nu se termină, cu atât mai bine, o astfel de dragoste abia începe şi începe mereu pentru că este acel fel de dragoste restanţieră şi perpetuă, chemarea ei poate fi măcinătoarea atunci când nu există decât în imaginaţie, fără contururi precise, oricum dragostea e o fugă în halucinaţie şi nimeni nu e nepăsarea surdă, însă asta nu înseamnă să te-apuce delirul când o auzi dar nici s-o tai cu paşi şovăielnici, şi nici nu umbla înnebunită după ea ca de ceva de care eşti sortit să nu scapi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *