Mi-am restrâns cercul de cuvinte, sunt mai virilă, ca să zic aşa, şi fără sentimentalisme majore, sunt minor sentimentală pe alocuri, pe unde nu e gheaţă la mal, malurile alea ale căror ursitoare de zări m-au înfrânt înainte de început, menirea lor fiind cea de a întrupa dureri, dar sunt aceeaşi expresie personală, sunt de aceeaşi luciditate sentimentală, am lăsat deoparte lirismul ăla de o mare emotivitate, nu zic că poate nu o să mă mai ia vreodată cu elan liric, nu ştiu, nu ştiu ca pământul, dar ceea ce ştiu e că am pus unor lumi stăvilare, fac penitenţă acum ele, lumile, nu că n’aş fi fost cândva mai puţin cerebrală, atunci când, suavitate de limbă, mă cast înflăcăram cu naivitate pură în a sculpta din gânduri despre una, despre alta, laborios or graţios, pe aici nu fac literatură, nu evadez în astral, sunt expresie aspră, că aşa mă simt acum mai viguroasă, mi-am înfrânat nostalgiile de a fi aiurea, aiurea nu mi se mai potriveşte, aşa cum nu mi se mai potrivesc nici incertitudinile şi întrebările fără răspunsuri sau alea cu felul de a nu avea răspuns, nu-mi place la alţii trăncăneala lemnoasă, sau prealirismul cald şi sentimental sau falsificarea realităţii într-un mod pervers dar rafinat, sau blazarea aia jucată şi săpată până în amănunt de câte o muiere frigidă sufleteşte, de câte un flăcău tomnatec deziluzionat în câte o iubire amărâtă dar necesară, sau tristeţile unora cu descompunerile lor fatale, ştiu că există adevărul adevărat şi adevărul literar, asta despre cei care literaturizează, vorba vine, că asta e mult spus, literatură, despre cei care scriu în lumea asta virtuală, oarecum scriitorinci, cum zice omul care cândva aducea cartea, asta pentru cunoscători, sunt în scris memorie lucidă a unor întâmplări sau sunt cu tăiş de ele pedepsitoare, sunt scrutător analitică, nu că mi-ar fi zdrobit careva sensibilitatea, cum li se mai întâmplă unora, când tot ce trăim nu are cum să nu se transforme în substanţă sufletească.
