Amintiri Povesti Viata

Anonimi

Ţin să dau la iveală un amănunt, m-am pricopsit cu o stalkeriţă, cu o urmăritoare, preţioasă prin candoarea entuziasmului cu care se ţine  de mine, eu fiind febra preocupărilor ei, printre altele, fireşte, frăgezimea acestui sentiment de a avea o careva pe urme e ceva de-a dreptul tulburător, visam un el robit de scrierile mele, care să nu se poată despărţi de ele fără să le vadă mereu şi când colo o evă îmi dă târcoale făcând din asta de fiecare dată o artă a revenirii, făptură proteică, mai ales de când a fost banată, a revenit ca o strigoaică sub diverse chipuri, adică aipiuri, e prinsă aici ca într-un cerc ademenitor şi fără scăpare, aşadar sunt săpână pe ea, o stăpânesc cu vraja, să te ţii furii când va citi toate astea, deşi nu cred că după o va lua la goană fără să se dumerească unde’i oprire, stalkeriţa mea are capital  dar nu mă va putea duce până la capăt, puţin probabil, dar atâta timp cât voi continua să scriu aici nu va şovăi să-mi fie, nu am cum să o împiedic.

Aşa că am resetat toate blocările, i-am slobozit drumurile, doarme cu obrazul pe stomacul cuvintelor mele, mă urmăreşte cu ochi flămânzi, palpită în toate vorbele mele, în toate cuvintele astea pe care le plimb pe falezele gândurilor mele, şi le varsă excitată pe umeri, şi le răsfiră ca pe plete, e constantă şi intensă în adoraţia pe care o are pentru mine, glumesc, structural îmi e ostilă şi de-o curiozitate de-a dreptul maladivă în ceea ce mă priveşte, îmi trăieşte toate cuvintele în cu totul alte dimensiuni de cum o fac eu, se încarcă fulgerător cu otravă, Doamne fereşte să i se spargă vreun cuvânt în cerul gurii, că ar avea parte de un sfârşit violent, nu ştiu cărui lucru i se datorează pasiunea pentru mine, dar cred că se îmbujorează de plăcerea de a lua din mine neînfrânată oricât doreşte şi ştiu toate chipurile sub care se furişează pe’aci, mă încearcă faţă de ea sentimente haotice, cred că existenţa ei e una ştirbită sau limitată şi viaţa ei se scurge monoton, dorinţa de suprimare a continuităţii pasiunii ăsteia pe care o are pentru mine nu cred că va fi una trăită curând, altfel s’ar chema că mă va trăi cu pasiunea unei rupturi, am orgoliul de a mă şti iubită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *